Vampir – o creatură malefică, a nopții, care ucide oameni fără milă pentru a-și satisface pofta de sânge, nu? Nu. Dacă vampirul este o ființă blestemată, a cărui singură posibilitate de supraviețuire este hrănirea cu sânge? Povestea scriitorului suedez John Ajvide Lindqvist urmărește o fată vampir de 12 ani și blestemul care o face anormală. Eli s-a născut de gen masculin, iar, în momentul povestirii, are 220 de ani. A fost transformat în vampir la vârsta de 12 ani și castrat, în locul organelor genitale având doar o cicatrice.
Povestea vampirului atipic a fost repede ecranizată. La 4 ani după apariția cărții, s-a lansat adaptarea suedeză, cu numele Låt den rätte komma in (Let the right one in, 2008), în regia lui Tomas Alfredson. Cum un remake la un film străin bun e aproape inevitabil, în 2010 este lansată adaptarea americană, Let me in, al lui Matt Reeves.
Oskar / Owen este un băiat timid, de 12 ani, care este batjocorit de colegi și dorește să se răzbune cumva. Într-o noapte, întâlnește o fată ciudată, numită Eli / Abby, pe care o simpatizează și ajunge să o iubească. Modul în care este spusă această frumoasă și ciudată poveste de dragoste dintre un băiat și un vampir rămâne la alegerea regizorului.
- SPOILER ALERT! - Cea mai mare diferență este sesizabilă chiar din prima secvență. În varianta suedeză, în primul cadru, nocturn, zăpada se așterne în oraș, în timp ce Oskar îi privește pe Eli și îngrijitorul ei, sosiți în noua locuință. În varianta americană, linia temporală nu mai este respectată, în prima secvență, o ambulanță îl transportă la spital pe însoțitorul fetiței-vampir, care are fața mutilată. Ajuns în spital, acesta se sinucide. Următoarea secvență ne duce în urmă cu două săptămâni, la sosirea celor doi în oraș. Tomas Alfredson preferă o perspectivă artistică, ce va fi evidențiată în mai multe momente-cheie din film, în timp ce Matt Reeves mizează pe varianta americană, ce dorește să capteze atenția și să stârnească interesul privitorului de a vedea restul poveștii.
Înainte de a compara secvențele importante, trebuie menționați tinerii actori care au încercat să personalizeze misteriosul cuplu. În rolul băiatului îi avem pe Kåre Hedebrant (Oskar) și Kodi Smit-McPhee (Owen). Ambii oferă o interpretare decentă personajului. În cazul fetei-vampir, interpretată de Lina Leandersson (Eli) și Chloë Grace Moretz (Abby), am avut parte de o surpriză. Lina joacă, pur și simplu, excelent. Părul lung și negru, ochii mari, pătrunzători și misterioși, vocea groasă (dublată în post-producție) și contrastul dintre aspectul de copil și mentalitatea de adult creează un personaj unic, pe care l-am urmărit cu plăcere în fiecare moment. Gesturile, expresiile au fost cu atenție coordonate de către regizor, astfel încât am fost captivat. Prin comparație, vampirul lui Matt Reeves este pal, lipsit de personalitate, ce arată ca orice fată normală de 12 ani.
Sunt trei secvențe care mi-au rămas în minte:
“Pune-te în locul meu!”
Una dintre cele mai importante secvențe este transformarea lui Eli / Abby în fața lui Oskar / Owen. Dorind să facă un pact de sânge, băiatul își provoacă o rană din care curge sânge. Fata-vampir, înfometată, își arată latura monstruoasă în fața băiatului pentru prima dată. Alfredson își umanizează creatura, îi arată suferința. Reeves recurge la o transformare hidoasă, într-un vampir-zombie. Mi-a plăcut mult secvența din filmul suedez în care Eli îi explică lui Oskar despre blestemul ei în speranța că o va înțelege: “O fac pentru că sunt nevoită. Pune-te în locul meu!”
A doua secvență, care are un impact deosebit doar în filmul suedez, cuprinde un fir narativ secundar. După ce fata-vampir se transformă în fața băiatului, fuge de el și, pentru a-și potoli foamea, atacă o femeie pe stradă. Aceasta supraviețuiește și se transformă în vampir. Ajunsă în casa unui prieten cu foarte multe pisici, acestea simt că femeia nu mai e om și sar pe ea pentru a o mușca. Mai târziu, în timp ce se află în spital, femeia preferă să moară decât să ducă o asemenea viață, așa că-l roagă pe asistent să lase lumina soarelui să intre în încăpere. Face combustie spontană și își încheie viața într-un foc purificator.
După ce Eli / Abby este nevoită să plece din oraș pentru a nu fi capturată, Oscar este prins de niște bătăuși, la o piscină, și ținut cu capul sub apă. Fără vreo posibilitate de evadare, acesta își acceptă sentința. Totuși, primește ajutor. Eli / Abby se întoarce la el. Are loc un masacru. Varianta suedeză abordează acest moment într-un cadru lung, în care, în prim-plan, Oskar este ținut cu capul sub apă, iar în spatele său vedem bucăți din bătăușii de la suprafață, uciși de Eli. În varianta americană, Reeves dorește o secvență nocturnă, iar masacrul este filmat într-un ritm mai alert, cu mai multe cadre.
Aceste două filme demostrează că o poveste poate fi spusă în nenumărate moduri. Părerea mea este că originalul este o capodoperă și nu avea nevoie de un remake în stil american. Nu mi-a plăcut remake-ul pentru că-i lipsește profunzimea oferită de Lina Leandersson în rolul lui Eli, dialogul dintre cei doi și arta lui Tomas Alfredson. Deși filmul lui Matt Reeves este apreciat de majoritatea oamenilor, eu îl consider un exemplu de “așa nu”, un film ce nu reușește nici pe departe să se apropie de frumusețea filmului original.
