Sâmbătă, 30 mai 2015, am avut plăcerea de a participa la un impresionant workshop, organizat de RED School of Graphics and Design, unde s-au adunat patru mari artiști pentru a ne arăta nouă, muritorilor de rând, ce înseamnă și cum se creează arta. Pe scurt, am învățat de la profesioniști cum să devenim profesioniști. Cei patru au fost: Josh Herman (lead character artist la Marvel), Devon Fay (senior environment artist la Infinity Ward) și legendarii Codin și Ramona de la Creative Monkeyz.
Fiecare a avut un stil aparte de a-și prezenta materialele, dar important este că m-au făcut să privesc cu mai mult interes și admirație munca lor. Creative Monkeyz, prin umorul lor specific, ne-au demonstrat, încă o dată, că, acolo unde este pasiune, va fi și succes. Despre animarea celor doi roboți știam, pentru că le urmăresc producțiile, dar nu pot decât să o admir pe Ramo pentru răbdarea sa (a stat o oră pentru a anima 15 secunde, imaginați-vă cât durează pentru un episod de 2 minute).
RED School of Graphics and Design a avut bunăvoința de a filma întregul eveniment și de a posta materialele, așa că, dacă vreți să le vizionați, vi le las aici:
Devon Fay ne-a încântat cu creațiile sale spectaculoase din Call of Duty, Starcraft, Diablo și World of Warcraft: Mists of Pandaria (care mi-a plăcut cel mai mult). Pe lângă filmarea cu el, aveți AICI un link spre portofoliul său.
Ultimul, dar nu cel din urmă, Josh Herman. Trebuie să recunosc că nu m-am gândit foarte mult la cum sunt create personajele fantastice din blockbustere. Vedeam filmul și-l analizam din punct de vedere regizoral… și cam atât. Foarte binedispus, Josh ne-a dus într-o călătorie prin portofoliul său: armurile lui Iron-Man, aspectul lui Hulk, Ultron (cât mi-a plăcut Ultron!) și diferite înfățișări ale lui Groot, de la concept până la aspectul pe care l-am văzut în film. La final, a creat în fața noastră un fel de robot-terminator.
Să tot mergi la astfel de evenimente! Felicit organizatorii și le mulțumesc mult celor de la Creative Monkeyz pentru invitație.
Și, da, deși nu-mi place să apar prin poze, nu m-am putut abține să nu-mi fac una cu Josh Herman.
Dacă omul ar avea puterea lui Dumnezeu și ar crea o ființă mai presus de noi, cum am fi priviți? Cu dragoste și respect pentru ceea ce am creat sau cu ură pentru răutatea noastră înnăscută? Debutul regizoral al lui Alex Garland, Ex Machina (2015), ne pune în fața inteligenței artificiale cu un film care-și depășește tema și încearcă o analiză a omului (bunătate, răutate, lăcomie, egoism, singurătate, iubire). Un film SF clasic.
Din curiozitatea de a vedea comportamentul unui android în raport cu oamenii, am fost întotdeauna atras de inteligența artificială (IA). 2001: Odiseea spațială (Stanley Kubrick, 1968) prezenta inteligența artificială drept o entitate fără greșeli, pentru care omenirea era dispensabilă. Lipsit de emoții, HAL lua decizii bazându-se numai pe rațiune. În Omul bicentenar (Chris Columbus, 1999), androidul Andrew este opusul lui HAL. El vrea să devină om, vrea să simtă, pentru că viața fără emoții nu e viață. Am menționat aceste două filme pentru că Nathan din Ex Machina o creează pe Ava, un android superior omului, atât prin inteligență, ci și prin emoție.
Nathan (Oscar Isaac), șeful unei mari companii IT, îi propune lui Caleb (Domhnall Gleeson), un angajat, să participe într-un fascinant experiment de șapte zile, în care trebuie să interacționeze cu Ava (Alicia Vikander), primul android ce posedă adevărată inteligență artificială. Ceea ce pare a fi un test Turing se dovedește a fi, după multe răsturnări de situație, un altfel de test.
Cine este Nathan și de ce a creat inteligența artificială? Pentru a răspunde la această întrebare, să plecăm de la ideea că există un Dumnezeu. Chiar dacă sunt printre noi atei, agnostici (printre care mă aflu și eu) și credincioși (creștini, în general), să ne imaginăm că Dumnezeu este ființa supremă, creatorul sau, cum îl numea Lucian Blaga, Marele Anonim. Nu știm cine sau ce este și care sunt motivațiile sale, dar putem presupune că există trei ipostaze ale sale: tată, arhitect și artist. Toate trei sunt valabile. Tatăl – a creat lumea din iubire; se află în fiecare dintre noi și în tot ce ne înconjoară; iubirea sa pentru noi, creația sa, este paternă și absolută. Arhitectul – a dorit să atingă perfecțiunea; răul face parte din planul său: omul nu poate fi bun dacă nu cunoaște răul, nu poate ști ce este iubirea dacă nu a cunoscut ura; toate acțiunile noastre au ca scop evoluția, descoperirea binelui absolut, deci, implicit, perfecțiunea. Artistul – a vrut să creeze frumosul; Soarele, natura, zâmbetul persoanei iubite.
Care este, așadar, ipostaza în care se află Nathan? Răspunsul nu se află printre variantele de mai sus. El nu a creat inteligența artificială din iubire, nici pentru a crea perfecțiunea (cel puțin, nu în sensul despre care am vorbit; Ava nu avea libertatea de a descoperi, de a experimenta, ci era doar un subiect pentru teste) sau frumosul. Poate că avea puțin din fiecare, dar Nathan a creat inteligența artificială pentru că a putut. Da, acesta este răspunsul: a putut. Ipostaza în care se află el este cea de geniu. Nu-și cunoaște motivațiile, nu a avut un scop în care să creadă, iar genialitatea sa nu-l face asemenea Creatorului. De aceea, creația sa a fost un eșec. Sau nu a fost?
Ava este unul dintre modelele experimentale. Cunoaște atât prin rațiune, cât și prin emoție. Își dorește să plece în lume, într-o intersecție aglomerată, să privească oamenii. Se pune întrebarea: poate, într-adevăr, să simtă precum o ființă umană sau doar simulează emoțiile? Aflăm spre finalul filmului – SPOILER ALERT – că adevăratul test era pentru Ava: cu o singură cale de a ieși din cameră, ea trebuia să se folosească de imaginație, manipulare, sexualitate, empatie. Aceste abilități sunt ceea ce o fac pe Ava, în opinia lui Nathan, adevărata inteligență artificială. Dar Nathan nu a creat o ființă superioară, ci omul artificial. Ava este o ființă umană. Nu e nici bună, nici rea, vrea doar să supraviețuiască, prin orice mijloace, chiar dacă aceste mijloace o fac egoistă, manipulatoare și, în cele din urmă, criminală.
Filmul se încheie într-o manieră artistică. Prin umbrele oamenilor din intersecția aglomerată, regizorul face referire la Platon și mitul peșterii. Ne lasă pe noi să ne gândim la iluzie și realitate, adevărat și fals, bine și rău. Ava e printre oameni.
Alex Garland debutează în forță. Ex Machina este un film puternic, care m-a pus pe gânduri. Putem vorbi la nesfârșit despre aceste teme eterne: umanitate, I.A., bine și rău. Mai e mult până la crearea inteligenței artificiale la un asemenea nivel (dacă e posibil), dar asta nu mă oprește din a mă gândi ce se va întâmpla și cum se vor manifesta aceste incredibile forme de viață. Oricum, rămân fascinat de corpul uman, care ascunde încă nenumărate secrete. Cum este construit, cum funcționează, cum reușește să îndeplinească simultan mii de funcții, doar știința ne poate lămuri. Până atunci, rămâne și acesta un subiect SF.
Curse, explozii, lupte, împușcături și întorsături (și de situație, și de mașini). Mad Max revine în cinematografe, după 30 de ani, în regia aceluiași George Miller. Un spectacol vizual, cu cascadorii impresionante, momente tensionate și o poveste bună, Mad Max: Fury Road își merită pe deplin locul în topul celor mai bune filme de acțiune. Eu am fost să-l văd în noul mall din București, Mega Mall, al cărui cinematograf dispune de 4DX, proaspăt adus în România.
Ce este 4DX? Este următorul pas în domeniul divertismentului cinematografic. După 3D și IMAX, vine 4DX, care vrea să ne facă să simțim filmul. La propriu. Cu scaune care se mișcă și vibrează, jeturi de apă, vânt și lumini care-ți bagă retina în concediu medical, filmul devine un spectacol. Pe parcursul celor două ore de Mad Max, tot ce puteam spune era: “oaaaaaa!”. Sfatul meu este să nu vă luați sucuri, că s-ar putea să ajungă pe voi. Scaunele au un buton de ON/OFF pentru jetul de apă, în cazul în care nu vrei să faci un duș. Eu l-am lăsat pe ON, cu gândul: de unde apă într-un film ce are loc în deșert? Nu puteam să mă înșel mai mult...
În primele minute, Max (Tom Hardy) este capturat, dar evadează. Ironic, peste tot este apă. Merge prin apă, cade apă pe el, intră cu totul în apă și orice altă acțiune care implică apa; așa că eu, spectatorul, am fost botezat pentru a doua oară, mai ceva ca în acest clip. Filmul este un sequel al francizei, cu același Max singuratic, bântuit de fantomele trecutului, motiv care se regăsește în întregul film. Acțiunea pornește în Citadelă, un loc condus de Joe Nemuritorul (Hugh Keays-Byrne), care adăpostește supraviețuitorii acestui viitor apocaliptic. Joe își trimite subordonata, Furiosa (Charlize Theron) în Orașul Benzinei pentru aprovizionare, dar aceasta are alte planuri. Întreaga armată a lui Joe pleacă pe drumul furiei pentru a o opri pe Furiosa. De aici, numai acțiune! Și, exact când crezi că s-a terminat, când te pregătești de plecare, gândindu-te: „Ah, ce film bun!”, George Miller zice: “Nup!” și-ți livrează încă 30 de minute de acțiune în stare pură, care nu plictisește, ci chiar te distrează și te ține în tensiune.
Mad Max: Fury Road este, zic eu, cel mai bun din franciză. Deși povestea pare simplă, personajele sunt bune, ajungi să le simpatizezi, astfel încât acțiunea nu este doar o luptă interminabilă și, uneori, incoerentă (fac referire la aceeași serie de filme ca mai devreme). La nivel vizual, contrastul dintre portocaliul intens al deșertului și cerul albastru este superb, iar cadrele filmate noaptea au și ele frumusețea lor. Filmul se folosește foarte puțin de CGI, cel mai vizibil este la intrarea personajelor într-o imensă furtună. Secvența este redată printr-un plan ansamblu grandios și prin luminile din sala de cinematograf care imitau fulgerele. What a scene! What a lovely scene!
Mad Max: Fury Road este un blockbuster demn de luat în seamă, iar George Miller își merită titlul de mastermind. Deși nu sunt mare fan al filmelor de acțiune și cred că franciza Mad Max ar trebui încheiată cu acest film, m-am distrat foarte bine. Dacă nu reușiți să-l vedeți în IMAX sau 4DX, asigurați-vă, totuși, că-l vedeți pe un ecran mare (deci, nu laptop!) și cu sunet bun.
