joi, 17 decembrie 2015

Star Wars: Trezirea Forței?

Star Wars. Nu trebuie să fii fan al seriei, nu trebuie să fii cinefil. Dacă te-ai născut pe această planetă, e imposibil să nu fi auzit de Darth Vader sau de celebra replică May the force be with you! Franciza a adus venituri de 28 de miliarde de dolari (din lansări de filme, vânzări de DVD-uri, de jucării, din jocuri video) și a fost cumpărată în 2012, pentru 4 miliarde de dolari, de Disney. Au fost anunțate încă trei filme, care vor continua povestea din prima trilogie. Unii (printre care mă aflu și eu) se întreabă de ce vor să continue o serie care s-a încheiat bine? După ce am văzut Star Wars: The Force Awakens, al 7-lea film din serie, răspunsul a fost evident: pentru bani.

Acțiunea din Star Wars: Trezirea Forței are loc la 30 de ani după conflictele din episodul VI, Star Wars: Întoarcerea lui Jedi, iar Rezistența are de înfruntat o nouă mare putere, din care face parte și Kylo Ren, un Jedi ce a ales partea întunecată a forței și vrea să devină precum Darth Vader. În această luptă, forțele Rezistenței au nevoie de cel mai puternic Jedi, ascuns pe o planetă îndepărtată și considerat de unii o legendă, Luke Skywalker.

Strategia pe care merge Disney este de a atrage publicul tânăr în această lume construită de George Lucas, în timp ce vechilor fani le oferă momente de nostalgie, prin aducerea în poveste a lui Han Solo (Harrison Ford), Chewbacca (Peter Mayhew) și a altor personaje. Deși aceste personaje memorabile oferă forță acestui film, noile personaje par, adesea, prost construite, de parcă ar fi create doar pentru a atrage copiii, iar cel mai bun exemplu este principalul antagonist, Kylo Ren.



Știm despre Kylo Ren (Adam Driver) că-l are ca model pe Darth Vader și că a fost, cândva, un Jedi. Povestea nu ne spune, însă, ce l-a împins pe Ren să aleagă partea întunecată și, fără o motivație, mi se pare un personaj lipsit de credibilitate (poate vor face încă o trilogie-prequel în care ni se va arăta cum a ales această cale). Fără a da spoilere, Ren se comportă precum un adolescent care, simțindu-se neînțeles, îi respinge pe cei din jurul său. Nici măcar oamenii săi nu-l iau în serios. Când se enervează, în loc să-și sugrume subalternii, își scoate periculoasa sabie laser (varianta cu upgrade, cum se vede în trailer) și distruge nervos totul în jurul său. Personajul nu are nici duritatea, nici carisma lui Darth Vader și pare, mai degrabă, o parodie a memorabilului antagonist. 

Dacă tot am menționat cuvântul parodie, trebuie să amintesc stormtrooperii, redutabilii luptători ai forței întunecate. Aflăm că acești soldați sunt luați încă de la naștere și antrenați într-un mediu strict pentru a deveni luptătorii pe care-i vedem. Nu putem să nu ne întrebăm ce funcționează prost la sistemul de educație, pentru că, de zeci de ani, stormtrooperii trag la fel de prost (trag bine doar când e convenabil pentru poveste). Mai mult decât atât, în loc să pară soldați special pregătiți, dacă vă uitați cum merg, veți vedea cât de amuzanți sunt. Și nu doar mersul lor e amuzant, mai fac și glume... tot pe seama lui Kylo Ren, că așa faci cu copiii agitați, râzi de ei.

Tot un stormtrooper este și Finn (John Boyega) care, în timpul unei misiuni, decide că vrea să fugă. Răzvrătirea lui e puțin plauzibilă, dar, fiind un personaj carismatic, se poate trece cu vederea. El o va întâlni pe Rey (Daisy Ridley) și, împreună, pleacă spre Rezistență. Alături de ei se află un robot numit BB-8, asemănător cu R2D2, dar care folosește o sferă pentru a se deplasa. Este la fel de simpatic precum R2D2 și a avut câteva momente în care chiar m-a amuzat.



Filmul urmărește aceeași tendință pe care o au filmele cu supereroi din ultimii ani: să îmbine umorul cu momentele dramatice și epice. Problema este că scenariștii încearcă prea mult să creeze umor (încearcă, de obicei nu le iese), încât compromit dezvoltarea personajelor. Una dintre secvențele care ar fi putut deveni memorabile suferă din această cauză. Spectatorul nu empatizează suficient cu personajele prinse în confruntare (poate doar cu unul dintre ele – Han Solo; veți ști despre ce vorbesc, dacă veți vedea filmul), iar momentele dramatice sunt eclipsate de cele epice (mii de nave zburătoare și mii de stormtrooperi supărați). CGI-ul e fain, de el nu mă plâng.

Star Wars: Trezirea Forței are câteva (puține) momente bune și este ajutat mult de personajele din prima trilogie. Scenariul este slab, nu se ridică la așteptările mele, iar, pe partea de regie, J.J. Abrams (Lost, Mission: Impossible III, Star Trek) nu aduce nimic demn de menționat. Probabil cea mai mare problemă a filmului este antagonistul. Fără un antagonist puternic, filmul devine prost. Cu un Kylo Ren emo și stormtrooperi glumeți, totul pare o parodie. Deci, mergeți la cinema să vedeți Spaceballs: the farce awaken.

NOTA MEA: 5.5


miercuri, 16 decembrie 2015

Steve Jobs: dirijorul

Genii, mari artiști, inovatori. Creația unor oameni e atât de importantă pentru umanitate, încât, după moartea creatorului, devine întreaga sa moștenire. Îl punem pe creator pe un piedestal și uităm că a fost, mai întâi de toate, om. Este discutabil dacă Steve Jobs a fost un geniu, însă, fără îndoială, a fost un extraordinar întreprinzător. Filmul biopic Steve Jobs, regizat de Danny Boyle (Trainspotting, 28 Days Later..., Slumdog Millionaire) și scris de Aaron Sorkin (A Few Good Men, The Social Network, The Newsroom) încearcă să ne prezinte latura umană a co-fondatorului Apple.

Pentru cei mai puțin familiarizați cu Steve Jobs, el este unul dintre cele mai cunoscute nume din domeniul IT. A ajutat la popularizarea calculatorului personal și a co-fondat Apple, o companie ale cărei produse (iMac, iPhone, iPad) sunt vândute anual în sute de milioane de exemplare. Deși nu era un specialist în calculatoare, avea un simț estetic dezvoltat și era un om de afaceri desăvârșit. Cel care se ocupa de partea tehnică era partenerul său, mult mai puțin celebru, Steve Wozniak.

În film, relația dintre cei doi prieteni și parteneri este arătată în trei momente importante, care împart acțiunea filmului: lansarea Macintosh din 1984, lansarea calculatorului NeXT din 1988 și lansarea iMac din 1998. Încă din primele minute, Wozniak (Seth Rogen), angajat al companiei, îl roagă pe Jobs (Michael Fassbender) să numească, la lansarea Macintosh, echipa care a lucrat la calculatorul Apple II, solicitare ce nu-i este îndeplinită și care va duce la conflicte ulterioare. Wozniak este, așa cum s-a întâmplat și în realitate, omul din umbră, dar, pus în antiteză, scopul său în poveste pare a fi acela de a ajuta la definirea personalității lui Steve Jobs. Într-un moment de indignare, Wozniak îi reproșează lui Jobs: Ce faci? Nu ești un inginer. Nu ești un designer. Nu știi nici să bați un cui. Eu am făcut toată treaba! Cum se face că aud de 10 ori pe zi că Steve Jobs e un geniu? Ce faci?, iar răspunsul lui Steve Jobs este: Tu ești precum un muzician, ai instrumentul tău. Eu dirijez orchestra.

Personajul lui Michael Fassbender este megaloman, arogant și egocentric. Aceste trăsături reies din atenția pe care actorul o are în fața camerei, de la replicile sale dure, la comunicarea paraverbală (un ton autoritar) și nonverbală (mimica). Jobs ar face orice pentru a-și atinge scopurile, indiferent de mijloace. Nu-i pasă dacă este urât de oameni, atât timp cât știe că deține controlul și merge pe calea prestabilită de el însuși. Această obsesie pentru perfecțiune, unde nu e loc de compromis, îi va îndepărta pe cei care-i erau aproape. Deși e descris de majoritatea cunoscuților săi drept un om foarte dificil, filmul îl pune și în situații intime, pentru a-i dezvălui și acele momente în care își pierde duritatea și-i sunt vizibile emoțiile, precum cele în care este alături de fiica sa, Lisa.



Relația dintre Steve Jobs și Lisa evoluează progresiv și emoționează prin paralela cu părinții lui Jobs. Părinții săi l-au abandonat la naștere, a fost luat de o familie care l-a returnat după o lună și de-abia apoi a ajuns la familia care l-a crescut. Această poveste a rămas înrădăcinată în subconștientul lui Jobs și l-a făcut să-și dorească autoritate și control. Lisa era un copil nelegitim și Jobs nu voia să-și recunoască paternitatea. Pentru că situația i-a scăpat de sub control, devine agitat, nervos și o acuză pe mama fetei că este o cerșetoare și că tatăl putea fi oricine. Micuța Lisa îi intră, însă, pe sub piele și, în timp, Jobs începe să o accepte și să o iubească.

Chiar dacă trebuie să bifeze volumul de expozițiune și trecerea prin momente-cheie care îi sunt specifice unui biopic, filmul nu plictisește deloc, iar acest fapt se datorează, în special, scenaristului Aaron Sorkin, care îmbină faptele și ficțiunea, dialogul rapid și conversațiile paralele (din perioade diferite de timp), ce creează un ritm alert, dinamic. Regizorul Danny Boyle nu se arată dornic să recreeze momente iconice cu Steve Jobs pe scenă; acțiunea se petrece, în general, în spatele scenei, fapt ce se potrivește perfect cu atmosfera filmului, care dorește să-și umanizeze personajul. Alături de Michael Fassbender și Seth Rogen, merită menționați, din distribuție, Jeff Daniels (The Newsroom, un serial creat de Aaron Sorkin, pe care-l recomand) și Kate Winslet (Titanic, Eternal Sunshine of the Spotless Mind, Divergent).

NOTA MEA: 8