Fifty shades of Grey sau cum să transformi o poveste pentru adolescenți într-un film 18+

Ecranizarea cărții-fenomen Fifty shades of Grey, cu premiera în România pe 13 februarie, reușește să scoată în evidență cele mai bune părți ale cărții, dar eșuează în a prezenta o poveste captivantă. Filmul regizoarei Sam Taylor-Johnson are dialog prost, personaje slab caracterizate și un fir narativ lipsit de profunzime. În urma celor 125 de minute de vizionare, nu mi-am putut da seama ce gen de film am văzut. Un film romantic, dramă, comedie, porno... film cu pirați?

Cincizeci de umbre ale lui Grey cuprinde evoluția relației dintre Anastasia Steele, o studentă la literatură, și Christian Grey, un bărbat bogat și intimidant. Ana se îndrăgostește de el, dar Grey nu dorește o relație sentimentală, ci una care să-i satisfacă nevoile trupești. Prima parte a filmului este plăcută, ne sunt prezentate personajele și dialogul are suficient umor încât să te facă, cel puțin, să zâmbești. În a doua parte, însă, filmul încearcă să se ia prea în serios, trece de la povestea adolescentină la sadomasochism.

Dakota Johnson oferă o interpretare decentă personajului său, Anastasia Steele. Cred că a fost singura parte bună a filmului. Timidă și naivă, tânără studentă este în așteptarea descoperirii dragostei adevărate, iar Grey este Făt-Frumos. Jamie Dornan, în rolul lui Christian Grey, este incapabil să-i dea personajului său un aspect memorabil. Christian Grey pare cel mult acel băiat cu doi-trei ani mai mare, cool, cu bani și mașină, de care fetele de liceu se îndrăgostesc iremediabil. În film, Grey se vrea a fi un bărbat bogat, intimidant, dominator, dar care are o latură sensibilă, un trecut întunecat, care l-a schimbat atât de mult încât nu-și poate satisface dorințele sexuale decât prin sadomasochism. Dacă Grey nu ar fi fost bogat, credeți că această poveste ar fi avut atât de multe admiratoare?

Regizorul Akira Kurosawa spunea: “cu un scenariu prost, nici măcar un regizor bun nu poate face un film satisfăcător”. Admir încercarea regizoarei Sam Taylor-Johnson și a scenaristei Kelly Marcel de a face filmul cât mai plăcut. Anastasia, care în carte are o gândire critică și filosofică (“îl iubesc, nu-l iubesc, mă iubește, nu mă iubește”) devine o studentă naivă, a cărei prime iubiri este un bărbat care nu-i poate oferi ceea ce-și dorește: o relație normală. Christian este mai uman,  spre deosebire de carte, unde este obsedat de sex. Chiar și așa, filmul nu reușește să emoționeze sau să captiveze. Personajele sunt lipsite de profunzime (știm prea puține informații despre ele, în special despre Grey și drama care l-a transformat în ceea ce este). Dialogul, deși amuzant pe alocuri, este prost. 

Trebuie să menționez și coloana sonoră. Deși avem un nume mare, Danny Elfman (nominalizat la 4 Oscaruri), piesele alese pur și simplu nu se potrivesc cu filmul, în special la scenele de sex. Dacă mă întrebați ce mi-a displăcut cel mai mult la film, răspunsul este: muzica.

În cele din urmă, Fifty shades of Grey nu este decât un film comercial cu o bună campanie de marketing (vezi data lansării). Este ușor de urmărit și cred că unor persoane le va plăcea, va fi o plăcere vinovată. Totuși, nu reușește să treacă de mediocritate pe niciun plan. Este lipsit de emoție, dramă și, mai ales, romantism. Putea fi o poveste de succes despre o iubire adolescentină, dar falsa seriozitate cu care tratează un subiect atât de complex îl face un film slab. Are, trebuie să spun, un atu: filmul e mai puțin prost decât cartea. 

Dacă vreți un film cu o relație la fel de neobișnuită, cu dialog bine scris și personaje captivante, vă recomand Bitter Moon, 1992, în regia lui Roman Polanski.

NOTA: 4 ( nu citiți cartea! )