joi, 17 septembrie 2015

Everest: la înălțime?

În 10 mai 1996, un grup de alpiniști dorea să ajungă în cel mai înalt punct din lume, Vârful Everest (8848m). Expediția lor avea să se încheie în mod tragic. Prinși într-o furtună, aventura devine o luptă pentru supraviețuire. Opt oameni au murit. Supraviețuitorii au povestit chinurile prin care au trecut. Dezastrul ajunge din nou în atenția noastră odată cu lansarea filmului Everest, regizat de Baltasar Kormákur.

Jason Clarke (Dawn of the Planet of the Apes; Terminator Genisys) și Jake Gyllenhaal (Donnie Darko; Brokeback Mountain) îi întruchipează pe cei doi ghizi, Rob Hall și Scott Fischer, care aveau grijă ca toată lumea să ajungă în vârf și înapoi la bază, în siguranță. Pe drumul de întoarcere, sunt loviți de o furtună. Lupta pentru supraviețuire este aprigă. La temperaturi foarte scăzute, cu puțin oxigen, alpiniștii trebuie să-și salveze viața și să-i ajute pe cei ce nu se pot salva singuri. Efortul prea mare duce la epuizare și la consumarea oxigenului din tuburi. Opririle pentru odihnă sunt periculoase, pentru că scade temperatura corpului și îngheți. Stai acolo, în zăpadă, în frig, incapabil să te miști din cauza înghețului și simți cum viața ți se scurge, mori lent.

Și pentru ce? Îmi puneam adesea întrebarea în timp ce mă uitam cu oamenii mor. Pentru acel moment când te afli în vârf, când știi că vezi ceva ce foarte puțini au reușit să vadă! spune un aventurier. Pentru că am vrut să-i inspir pe ceilalți, să le arăt că și un om simplu ca mine poate face ceva măreț. Și eu sunt genul de persoană care spune: “Nu renunța! Poți să o faci!”, dar, în acest caz, vorbim despre o expediție ce costă 65.000$ (da, și eu am fost surprins), în care îți pui viața în pericol, știi că există multe riscuri și, totuși, o faci. Pe tot parcursul filmului am oscilat între “Vai, ce dezastru! Îngrozitor. Uite-i cum suferă!” și “Eh, cine i-a pus?!”


Filmul durează două ore, îți prezintă dezastrul în toată splendoarea lui, dar simt că eșuează pe partea emoțională. Încercam să mă transpun în situație, să mă gândesc cum se simțeau acei oameni în acele momente, însă nu simțeam nimic pentru personaje atunci când mureau. Adevărul este că sunt foarte multe personaje și niciunul nu e conturat suficient de bine, încât să pot empatiza cu el. Baltasar Kormákur nu reușește să creeze nici emoție, nici secvențe memorabile. Aș fi vrut să văd mai mult din Everest. L-am văzut în IMAX 3D. Credeam că mă va surprinde prin peisaje și mă va ameți cu cadre de la înălțime. Stilul său de filmare a fost, însă, destul de leneș... Prefer serialul de televiziune I shouldn’t be alive, pe care vi-l recomand, dacă vreți să vedeți situații critice, descrise de persoane care s-au luptat pentru a supraviețui.

NOTA: 6

P.S. Mă gândeam, în timpul filmului, ce notă ar merita. Mi-am adus aminte de o secvență din Birdman, în care actorul vorbește cu un critic și-i spune că, pentru critici, treaba e ușoară, ei doar stau pe scaun, privesc și dau o notă; ei nu știu cât de greu este să faci un film. Cu acest gând în minte, că e posibil să judec fără să țin cont de toate aspectele, m-am uitat la behind the scenes. Nu am fost impresionat... Își merită nota. Nu-i de parcă ar fi făcut un film despre un nebun ce vrea să treacă cu un vapor peste un deal și tu să filmezi, pe bune, un vapor care trece peste un deal. Vezi AICI despre ce vorbesc (Fitzcarraldo, 1982, r. Werner Herzog).


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu